Vă prezint o prăjitură pe cât de simplă, pe atât de gustoasă și de versatilă.
Este o prăjitură cu specific grecesc, pe care am întalnit-o în mai toate restaurantele la care am mers în vacanțele din Grecia.
Asemanătoare unei budinci, dar puțin mai consistentă decât aceasta, va fi agreată de toată familia, dar mai ales de cei mici. Nu este foarte dulce, însă dacă simțiți nevoia, puteți aduga orice tip de dulceață aveți prin casă. Noi o preferăm pe cea de cireșe.
Poate fi servită atât caldă cât și rece, atât ca desert fin, dar și ca mic dejun hrănitor, lângă o ceașcă cu cafea.
Ingrediente:
- 1 litru lapte
- 120 g zahăr
- 3 ouă
- 150 g griș
- 50 g unt
- esență de vanilie
- zahăr pudră / dulceață / miere pentru decor
Mod de preparare:
- Într-o cratiță încăpătoare, puneți jumătate din catitatea de zahăr și vanilia. Amestecați ingredientele și puneți cratița la foc mediu, până când încep să iasă aburi.
- Într-un bol, bateți ouăle cu restul de zahăr, până când obțineți o compoziție spumoasă.
- După ce laptele s-a încălzit, folosind un polonic, puneți trepatat din laptele cald peste ouă, amestecând continuu, până când compoziția ajunge la aceeași temeperatură cu cea a laptelui din cratiță.
- După ce ați temperat, turnați amestecul înapoi, în cratiță și lăsați la foc mediu.
- Până să ajungă la punctul de fierbere, adaugați treptat grișul și amestecați constant. Din momentul în care începe să fiarbă, amestacați continuu și mai lasați să fiarbă un minut.
- Opriți focul și încorporați untul.
- Turnați compoziția într-o tavă rotundă, tapetată cu foaie de copt și puneți tava la cuptor, la 180 de grade, timp de 40 de minute.
Simplu, rapid și delicios!
